Lui Franklin îi e teamă de locurile strâmte și întunecoase, o problemă spinoasă pentru cineva care poartă după sine o carapace. Hotărât să găsească ajutor, Franklin află de la toți prietenii lui că fiecare se teme de câte ceva, așa că își face curaj și intră, în sfârșit, în carapacea lui.
„Era sigur că zărise acolo făpturi stranii, creaturi alunecoase și un monstru. Dar spuse curajos Noapte Bună.”
Alături de Franklin, întunericul devine mai puțin înspăimântător.
Ce învățăm din Franklin și întunericul
Povestea le explică celor mici că este în regulă să avem și lucruri de care ne temem.
Lui Franklin îi este frică de spațiile înguste și întunecoase. Ba mai mult, se teme să intre în propria carapace. Este întuneric și cine știe câte creaturi viețuiesc ascunse în ea. Astfel, se hotărăște să ceară sfaturi de la diferite animale în legătură cu frica sa. Fiecare dintre acestea îi oferă răspunsuri la care nu se așteaptă. Descoperă alături de cel mic sfatul fiecăruia.
O carte educativă pentru copii despre puterea de a depăși lucrurile de care ne temem. Cei mici învață că este normal să-ți fie frică, dar, de altfel, este foarte bine să ceară ajutorul unui adult în situațiile inconfortabile.
Stilul de scris utilizează repetiții și rime, pentru a contura un limbaj potrivit copiilor, din care ei să extragă cu ușurință mesajul transmis.
Detalii despre carte
Ilustrațiile cărții surprind animalele în habitatul lor, fiind utilizate culori aprinse, atractive pentru copii.