Cum ar trebui să arate prima carte de geografie a copilului tău?
Ce învățăm din Lumea noastră
Această enciclopedie pentru copii reprezintă o introducere în geografia minunatului loc pe care toți îl numim acasă, Pământul. „Lumea noastră” este o modalitate excelentă de a le prezenta copiilor lumea și habitatele acesteia.
Îi invităm pe cei mici să identifice și să exploreze ținuturile uimitoare ale planetei noastre. Prin rime și ilustrații fantastice, piticii pornesc într-o călătorie plină de aventură în jurul lumii. Prin deșert, savană, păduri tropicale, munți și râuri, copiii descoperă continentele și află curiozități despre fiecare.
Fraze mai scurte introduc diferitele tipuri de habitat și caracteristicile lor. Textul secundar din dreapta paginii prezintă informații suplimentare pentru cei care sunt interesați să afle mai multe detalii.
Detalii despre carte
Ilustrațiile cărții sunt dominate de tablouri ce redau fiecare habitat. Dar forma este cea care atrage imediat atenția. Partea de sus are forma unui glob, iar partea de jos arată ca un suport. În momentul în care o deschizi complet, cartea ia forma globului.
Coperțile și interiorul enciclopediei sunt cartonate în totalitate. Iar pe coperta patru este atașat un magnet ce ajută la obținerea formei de glob.
Ilustratoarea Lisk Feng a făcut o treabă remarcabilă aducând la viață cuvintele lui Sue Gallion.