Viața în ritm de tenis
Horia Tecău își trăiește pasiunea pentru sport, încercând mereu să își îndeplinească visurile. Crește, evoluează, pentru că asta își dorește cel mai mult, tratându-i totodată pe cei din jurul său cu mult respect. Succesul nu l-a schimbat, pentru că este conștient că nu succesul l-a făcut ceea ce este azi. Credința, efortul, educația pe care a primit-o în sport, precum și educația primită în familie reprezintă pilonii care l-au ajutat să se dezvolte într-un mod sănătos. În “Viața în ritm de tenis”, cei mici vor afla cum primul sport practicat de Horia a fost, de fapt, înotul, cum a descoperit tenisul și a câștigat primul campionat național, cine au fost antrenorii lui,, cum a fost experiența primului turneu de grand slam ori cea a Wimbledon-ului.