10 întrebări cu Simona Epure, autoare de cărți pentru copii

Simona Epure este una dintre cele mai îndrăgite autoare de poezie pentru copii din țara noastră. Poeziile ei sunt minunate, amuzante pe alocuri, reușind, într-o manieră jucăușă, să atragă curiozitatea celor mici, care vor învăța de îndată versurile.

În librăria noastră, autoarea este prezentă cu un număr de zece cărți pline de umor, cu ilustrații în perfectă armonie cu versurile și textul poveștilor.

Pornind de la întrebările lui Andrei: Oare cum le vin ideile scriitorilor? Ei au știut mereu că vor să scrie? Au fost cei mai buni din clasă la limba română, căci rimele sunt așa frumoase? ne-am decis să-i cerem ajutorul autoarei Simona Epure.

1. Cum v-ați hotărât să scrieți poezii pentru copii?

Faptul că am început să scriu poezii a venit cumva de la sine. La început am scris poezii pentru cei mari, la cele pentru copii am ajuns treptat. Este şi o provocare, nu e deloc simplu să scrii pentru cei mici, chiar dacă poate pare aşa. Mai mult, cred că este un gol în literatura autohtonă în ceea ce priveşte literatura pentru copii. Şi mai cred că trebuie să ţinem seama de dorinţa de joc a copiilor  Poate am vrut să mă întorc, în felul acesta, la copilărie, deoarece eu am parcurs-o cu paşi mari şi m-am grăbit să cresc.

2. De unde vă vin ideile? Ce vă inspiră?

Ideile îmi vin din realitate, din întȃmplări povestite de mămici (vezi “Mofturi de zȃnă”), chiar din desene sau ilustraţii. Lupul sur există, vrăjitoarele mele sunt de fapt tipologii feminine (eu însămi sunt una dintre ele 😊), pisicile caricaturizează comportamentul uman în cartea “Nişte mȃţe aiurite”. Personajele povestirilor mele chiar există.

3. Aveți un loc preferat unde scrieți?

Nu am un loc anume pentru scris, scriu atunci şi acolo unde am o idee inspirată. Mi s-a intâmplat de multe ori să opresc maşina ca să pot nota pe un ziar nişte versuri. Totuși, cred că cele mai multe texte le-am scris în pat, cu laptopul în braţe, dar voi să nu încercaţi asta acasă, dăunează grav sănătăţii 😊)

4. Ați știut că veți scrie încă de mică sau această pasiune a crescut în timp?

Nu am ştiut că voi scrie nici atunci cȃnd am fost destul de mare ca să ştiu ce vreau să fac. Nu este suficient să îţi propui să scrii şi, gata, scrii. Nu e ca şi cum ai vrea să devii profesor sau medic. Cu scrisul e diferit, a scrie nu este o profesie propriu-zisă. Mai degrabă este capacitatea de a transpune o idee, o stare sau o nelinişte într-un stil propriu. Într-adevăr dorinţa mea de a scrie, pasiunea cum ai spus tu, a crescut în timp. Atȃt de mult încȃt aş vrea să fac numai asta şi să o fac cȃt mai bine. Orice altceva mi se pare că îmi “fură” din timpul de scris.

5. Care a fost materia preferată la școală? Ce fel de cărți citeați în copilărie?

În timpul şcolii, am iubit orele de limba şi literatura romȃnă, dar şi cele de geografie şi istorie. Pentru că îmi plăcea foarte mult să citesc, am citit tot ce am avut la îndemȃnă. Tolstoi şi Dostoievski pe la 11-12 ani aşa cum copiii din ziua de azi citesc Narnia. Dar în copilăria mea nu existau atat de multe cărţi pentru copii, în orice caz nu atȃt de multe cărţi ilustrate, abia acum 5-6 ani am citit primele picture books. Simt că am sărit o etapă importantă în copilărie, trecȃnd într-un timp foarte scurt de la Zdreanţă la Idiotul lui Dostoievski. Prinţul Mîşkin şi Dorian Grey m-au fascinat aşa cum îi fascinează Harry Potter pe copiii din ziua de azi. Poate că acea etapa încerc să o recuperez, scriind şi citind acum cărţi pentru copii.

6. Se observă cu ușurință că sunteți o iubitoare de pisici. Aveți pisică acasă și dacă da, cum se numește?

Dintotdeauna am iubit animalele, dar pisicile în mod deosebit. Îmi petreceam vacanţele în Maramureş, unde bunicii mei aveau cel puțin 3-4 pisici, acasă hraneam pisici pe scara blocului. Acum am o pisicuţă de 4 ani, Pisi (dar se scrie PC 😊) care nu are un ochi și care nu ar fi supravieţuit dacă nu aveam grijă de ea. Practic este un membru al familiei, foarte important aş zice, avȃnd în vedere că las orice treabă atunci cȃnd miorlaie la uşă.

7. Care este amintirea cea mai dragă din cariera d-voastră de autoare de cărți pentru copii?

Cred că cea mai dragă îmi este amintirea primei mele cărți, o carte de reţete în versuri "Greta în bucătărie". Probabil datorită ei am continuat să scriu şi să public, atunci am realizat că o carte pentru copii nu se rezumă doar la text. Sigur, povestea este importantă, dar contează toate ingredientele: ilustraţiile, conceptul etc.

8. Cum vă simțiți când o mulțime de copii și părinți vă citesc poeziile, jucându-se de-a ghiceala sau învățând numerele și literele alfabetului?

Am cȃţiva mici fani care, practic, au toate cărţile mele. Copii care au venit şi mi-au spus că au căutat tot ce am scris după ce, la 3-4 ani, au învăţat să numere cu Caruselul numerelor şi citească cu Literele vesele, iar la 8-9 ani s-au amuzat cu vrăjitoarele mele trăsnite, Durdulia şi Fistichia (vezi Povestea celor trei vrăjitoare toante). Am primit multe mesaje de la învăţătoare care mi-au spus că au făcut serbări de sfȃrşit de an după cărţile mele alfabet ("Alfabetul meseriilor", "Literele vesele"). Toate acestea mă fac să scriu în continuare.

9. Cum v-a afectat creativitatea această perioadă a pandemiei? Aveți în pregătire alte proiecte?

Creativitatea propriu-zisă nu mi-a fost afectată de restricţiile pandemiei. Mai degrabă mi-au lipsit lansările şi tȃrgurile de carte şi, mai ales, întȃlnirile cu copiii chiar dacă am fost conectaţi on-line.

În prezent, am o carte în pregătire ce urmează să fie ilustrată de către Diana Tivu şi alte cȃteva idei care nu ştiu cȃnd se vor concretiza în cărţi.

10. În încheiere, am vrea să transmiteți un mesaj/ un gând bun cititorilor d-voastră.

Cărţile nu sunt ziduri, ci ferestre către educaţie, deci către libertate.

Cititul nu este o povară sau o obligaţie, ci chiar drumul către libertate.

Lista completa a cărților Simonei Epure din librăria noastră se găsește aici.