Tove Jansson
Tove Jansson (1914–2001) a fost o scriitoare și ilustratoare originară din Finlanda, dar care și-a publicat operele literare în limba suedeză. A făcut studii de artă la Stockholm, Helsinki și Paris. A scris cărți pentru copii, dar și proză scurtă și romane pentru adulți. Mominii, cele mai cunoscute și iubite personaje ale sale, au apărut în 1945 și au fost timp de decenii subiectul mai multor romane, cărți ilustrate, albume de bandă desenată și filme de animație.
"Când eram mică, îmi plăcea mult să-mi citească un adult cu voce tare. Era grozav să stau cuibărită în brațele cuiva, să mă uit la ilustrații, să ascult povestea și să simt cum dă naștere unor noi imagini în mintea mea. Erau cele mai frumoase momente ale zilei și m-au făcut să iubesc cititul."
Sophia Jansson, nepoata lui Tove Jansson și director de creație la compania Moomin Characters
Ilustrație Tove Jansson și câteva dintre personajele din Valea Mominilor (cartea Drumul spre Valea Mominilor)