Ema și Eric cresc și călătoresc
„Vacanța Pofticioșilor“ e o carte plină-ochi de aventuri haioase și de lecții prețioase pe care Ema și Eric le învață despre sine călătorind prin lume.
Copiii se vor distra grozav citind-o alături de părinții lor!
„Vacanța e mereu mare prilej de bucurie! Dar, uneori, ea vine și cu frici mai mari sau mai mici: teama de a pleca de acasă, frica de nou, teama de avion sau de a te pierde de mami, frica de întuneric, cea de străini, de uscătorul de mâini, de apa mării sau de mascote, de păianjeni sau de râme. Toate au motivele lor să apară și toate pot fi rezolvate cu răbdare și discuții potrivite, așa cum veți afla din paginile cărții. Distracție plăcută și vacanțe frumoase vă dorim!“ - Ioana Chicet-Macoveiciuc