Sfântul Ierarh Calinic s-a născut într-o perioadă istorică de mari tulburări pricinuite de stăpânirea otomană. A crescut într-o familie iubitoare și a pășit încă din copilărie pe calea credinței. Mama lui obișnuia să îl ia cu ea la slujbele de la Mănăstirea Cernica, unde era stareț Sfântul Cuvios Gheorghe. Sub îndrumarea acestuia, Sfântul Calinic a devenit monah. Mai târziu, i-a urmat ca stareț, păstorind obștea mănăstirii și turma lui Hristos cu înțelepciune, râvnă și milostivire.
Om al rugăciunii și tămăduitor al bolnavilor, mare ctitor de biserici şi iscusit tipograf, sprijinitor însufleţit al Unirii Principatelor Române, Sfântul Calinic a rămas în inima poporului ca unul dintre cei mai iubiți sfinți. Prin credința și prin jertfa sa, monahul cel simplu și smerit, ajuns episcop al lui Hristos, a izbutit să înnoiască viața Bisericii.
Viața Sfântului Calinic le dezvăluie copiilor că adevărata credință e dătătoare de putere, de înțelepciune și de multe fapte minunate.
Carte pentru copii cu vârste între 3 si 10 ani