O poveste care insuflă curaj și care ne amintește că nu trebuie să ne ascundem în spatele accesoriilor pentru a ne demonstra frumusețea și unicitatea, deoarece în noi stă puterea de a vrea și de a face.
Într-un sat oarecare, mai exact în centrul său, apare pe neașteptate un magazin mic de pălării. Sceptici, locuitorii nu-i văd rostul și-i consideră apariția inopinată o obrăznicie. Dar, în ciuda privirilor aruncate pe furiș cu neîncredere, un tânăr îndrăzneț – Miguelito cel Fricos – decide să-i treacă pragul. Nu după multă vreme, tânărul părăsește buticul, purtând o pălărie frumoasă. Dar asta nu era tot! Nu doar înfățișarea îi era schimbată, ci și întreg comportamentul!
Aspectul acesta nu putea fi trecut cu vederea de ceilalți și, rând pe rând, oamenii din sat s-au încumetat să intre în magazin. Astfel, în jurul prăvăliei și al pălărierului ei s-au țesut o sumedenie de povești, zvonindu-se chiar că pălăriile ar fi magice. Purtându-le, oamenii au început să se schimbe, iar viața li se îmbunătățea vizibil: pălăriile nu le mai erau simple accesorii, ci făceau parte din ființa lor. La adăpostul borurilor, oamenii aveau îndrăzneala de a deveni ei înșiși, revelându-și cele mai frumoase calități, iar umbrele le dispăreau.